Nu stiu daca v-ati gandit vreodata ca unele ingrediente din deserturile pe care le faceti sunt foarte usor de preparat acasa. Asa este si cu acest piure de dovleac, 100% natural, facut intr-un timp foarte scurt si care are un rezultat foarte bun, fiind perfect de folosit ulterior in diferite deserturi.
Eu am cautat ceva timp un piure de dovleac in magazine, pentru ca venind toamna, simt nevoia parca de deserturi de sezon. Asa ca trebuia sa pregatesc ceva in ton cu vremea de afara si cu legumele si fructele existente, insa niciodata nu am reusit sa gasesc. Asa ca m-am pus pe facut unul in casa si cred ca a iesit mult mai bun si mai delicios.
Tot ce aveti nevoie pentru a pregati piureul de dovleac? Eh, bine, doar un dovleac placintar. Stiu, suna ciudat, insa este de preferat sa nu folositi alti indulcitori, pentru ca el are un gust usor dulce si poate fi foarte usor de adaptat retetei, mai ales daca vreti o reteta baby-friendly sau una care sa nu contina zahar pentru ca deja este dovleacul dulce.
Asa ca sa nu mai stam pe ganduri, va las mai jos cea mai rapida si simpla reteta de piure de dovleac.
Piure de dovleac
Ingredients
- 650 g dovleac placintar
Instructions
- Preincalziti cuptorul la 190 grade Celsius si pregatiti o tava cu hartie de copt.
- Taiati dovleacul in jumatate si curatati-l de coaja cu ajutorul unui cutit de curatat legumele. Eliminati pulpa cu ajutorul unei linguri. Semintele pot fi pastrate, spalate intr-un vas cu apar rece si uscate foarte bine cu ajutorul unui prosop de bucatarie. Le puteti praji in cuptor, doar 15 minute, dupa ce le-ati condimentat, dupa preferinte, cu sare, piper si boia.
- Taiati dovleacul ulterior in felii mari sau cubulete si asezati-l in tava.
- Lasati in cuptor pentru aproximativ 50 de minute. Nu este nevoie sa il intoarceti pe cealalta parte.
- Puneti dovleacul copt in blender sau daca nu aveti un blender, puteti folosi unul de mana si mixati pana devine cremos. Puneti in borcan si pastrati la frigider sau folositi imediat pentru deserturile preferate.
Leave a Comment